De vorba cu sufletul..

Am crezut in tine si tu ai crezut in altii..suflet naiv...
Am luptat ani de zile cu tine, crezand ca stii ce faci..ca intr-un final o sa fii vindecat de toate ranile produse de toti cei in care ai crezut..si tu mai rau te-ai dus la pamant pana cand n-ai mai avut putere sa te ridici.. ca toata puterea ta era la cei carora le-ai daruit-o.. cei pe care ii iubesti si nu te-au apreciat.. cei care au lovit in tine atunci cand erai jos si se uitau la tine doar sa vada daca mai e nevoie sa loveasca inca o data sau te-au ranit destul...
Vezi cum doare?
Am fi creat o echipa puternica.. nimeni n-ar fi distrus-o.. dar tu..tu ai ales sa ma lasi pe mine deoparte, pentru persoanele nepotrivite de care te-ai indragostit.. pentru prietenii care credeai ca vor face si ei sacrificii pentru linistea si fericirea ta.. dar n-a fost asa..
Tu m-ai distrus pe mine iar ei, cei in care ai ales sa crezi, te-au distrus pe tine..
Si cu ce ne-am ales bun?
Ce ai avut de castigat din asta?
Ai pierdut tot.. intr-un final si pe mine.. pentru ca a venit momentul sa renunt si eu la tine cum ai facut-o si tu de atatea ori.. Diferenta e ca eu nu o sa ma mai intorc..
O sa dai de mine peste ani.. un trup fara suflet, care a invatat sa se ridice pe propriile picioare... Pe cand tu, o sa fii tot aici unde te voi lasa.. La fel de trist si rece...

Ne-am fi incalzit unul pe altul daca ai fi stiut sa ramai cand strigam dupa tine sa nu ma lasi.. si totusi ai facut-o..suflet naiv...

Buna! Ce mai zici?

Imi era dor de tine si credeam ca rezolv ceva daca ma pun la somn.. Si asa am facut.. Doar ca dimineata, dorul nu a disparut, din contra..s-a intensificat.. M-am trezit cu visul de peste noapte, in gand..visul in care tu erai prezent..tot aproape de mine, ca de fiecare data. Era ca un cliseu de care uneori voiam atat de mult sa scap, dar nu stiam cum... Si am renuntat.. Am renuntat sa ma mai lupt cu dorul asta.. Am inteles ca nu am sanse sa il scot din suflet..ca orice as face, el nu pleaca decat in momentul in care tu te intorci.. Si stiam ca n-o vei mai face.. Atunci am incercat sa accept situatia si sa merg mai departe asa.. Sa accept lipsa ta si sa le dau voie celorlalti sa intre in sufletul meu cu gandul ca intr-o zi, voi putea sa simt din nou ce m-ai facut tu sa simt...
Am facut asa cum mi-am propus. O buna perioada de timp, totul a mers perfect. Credeam ca am reusit in cateva luni, ce nu reusisem in ani.. Dar ma pacalisem.. Reusisem in timpul asta, sa le arat celor din jurul meu ca sunt bine.. Ca trecutul nu imi mai da batai de cap si ca sufletul a reusit sa se vindece in timp. Si am jucat-o atat de bine, incat incepusem sa ma cred si eu.. Pana intr-o seara cand un simplu mesaj primit, imi da tot planul peste cap.. "Buna, ce mai faci?" ..i-as fi raspuns "Incerc sa uit tot ce m-ai facut sa simt si nu reusesc..nu vrei sa ma inveti tu cum sa te scot din sufletul meu?" dar nu am facut-o.. Stiam ca e trecut si asa va ramane mereu.. TREBUIA sa imi bag in cap chestia asta.. Desi ceva in interiorul meu, ma tragea inapoi.. Nu intelegeam cum si de ce vorbim dupa atata timp.. "Atatia ani in care am avut nevoie de tine, unde ai fost?... De ce te-ai mai intors daca ai plecat atunci cand te-am rugat sa ramai?..." si pe langa astea, erau zeci de intrebari care imi veneau in minte toate in acelasi timp si cand trebuia sa ii raspund, i-am spus doar "Buna, bine. Tu ce faci?" ...
As fi vrut ca in momentul ala, sa imi citeasca toate gandurile si sa simta tot ce simt eu..sa fi inteles de ce gandeam asa.. Sa vada cu ce ochi l-am vazut de la inceput..si ca nimic nu s-a schimbat in sufletul meu.. Dar daca m-as fi luat dupa suflet si daca era in fata mea, l-as fi luat in brate si i-as fi spus "esti tot ce am nevoie..nu mai pleca" ...Dar n-am facut-o. Din nou. Pentru ca mereu am trait dupa instructiunile sufletului.. Si de fiecare data am dat greș.
Ciudat a fost ca..parca mi-a citit gandurile asa cum mi-as fi dorit.. Parca stia ca dupa atatia ani, nu s-a schimbat nimic... Ca iubirea noastrea nu a murit...